Ro Poiima

This is my song

2012-02-17T12:21:00.001-08:00

Galbinasi

2012-02-03T12:18:00.001-08:00

Satul meu este galben de galbeni
ca lumina Egiptului
ca icoanele Greciei
ca un felinar
pe o strada crestina

Satul meu mi se plange
de dor
dupa perii mei tunsi
pe acolo
pe glie
in iulie

Merii mei au murit
iara luna se strange
tot mai rotund
intr-un cerc
tot mai putin
fara lacrimi

Satul meu este galben
de aur din peri de fecioare
cositele lor sunt un spic
agatat de claviatura vechii pianine,-
a bunicii

Satul meu este galben
si plin e de aur
iar gandu-mi ramase
singurul mester si faur
ca n-am nimic de ascuns
si am de iubit
la tot ce-a murit
la Galbinasi

Satul meu a ramas
ca un raboj
cu dulci amintiri
si cu un zarzar si un cais
singurul loc
unde n-am cunoscut
niciun plictis

Ea

2012-01-13T07:20:00.000-08:00

ea stia sa aranjeze-si spranceana

si cate mere are si marul

si cate pere are si parul

si cate zile are si anul

si cate frunze mai are castanul

ea mirosea a femeie

cu deste subtiri

si fricoase

si lesnicioase,-n

fiiri

ea nu vorbea despre sine

decat vreodata

la niste ani

la multi ani

era o muiere cuminte

avand si maseaua de minte

cand lasa-si izvor de miros

sa o urme incet

intr-o vale

putina

Ea e marunta

ca vrabia cazuta in ger

e doar un chip

de secunda

si vesnicia-mi inunda

Revelion 2012

2011-12-31T17:31:00.000-08:00

Mi-a venit de o iarnă, uscată,

ca un cuţit pentru tort,

şi m-a înţepat în picior

şi m-a îngheţat,

ascuţit...

Nu am râs şi nici nu am plâns,

nu am avut să aplaud,

şi m-am aflat încruntat,

ca un sfinx,

putrezit

şi obosit

c-am îmbătrânit...

Nu mă sperie timpul,

numai gândul

că trece:

un vis,

compromis

de ape molateci

curgându-mi în vine.

Şi n-aş vrea să mor

când visez,

ci doar de-un îngheţ

ale unei fiiri de-ale mele...

Vechiul Castel, Modest Musorgski (prelucrare Isao Tomita)

2011-12-31T17:08:00.000-08:00

Eine Weisse Birke

2011-12-08T09:42:00.001-08:00

Troika

2011-11-17T12:33:00.001-08:00

Potriveli

2011-11-17T12:25:00.001-08:00

nu mai am virguli să dau
la gramatici
eu nici că mai am afară de crengi
şi-un dor de poveşti nesecat
şi adânc
şi frumos
mai nimic
sau mai ca o
tâmplă de bard din istorii nespuse
sau ca o cosiţă de zână
şi şi mai ales ca un glas
dintr-o oglindă
de unde priveşte o tânără maică
cu pielea albie de lapte
de capră
prelins pe podeaua în care
să calce o rugă şi taica
şi bunii strămoşi
şi toţi nebunii
şi hunii
iar cel mai la urmă salcâmii
ca vină
la cea mai măruntă pricină
ce are să vină
la ceas de hodină

Teoremă

2011-11-10T12:50:00.000-08:00

Tristeţea goală a cântăreţului
albit şi chelit
de nimic şi de dor şi de tot
cu timpul
cu sprâncenele
cu buzele
cu dinţii
şi cu părul
alb
ca o claie de omăt de argint
în care să lunece sania
unei june cuminţi
şi neabsente-n dorinţi
draga de ea vorbirea
în dodii
dragele rodii...
sânii ei
cei mai cuminţi...

Vals

2011-09-11T04:59:00.000-07:00

timpul care trecut-a în negru și alb
este un vals
și nu este chip să rămână
prin ani decât silueta-i în bronz
pe un maidan înțelenit
de buruieni și remușcări
unde-au izvodit pâraie de lacrimi
oglinzi ale ofului meu împietrit
timpul nu se întoarce

doar rămâne-mi copilăria ascunsă
lângă un foc unde-și arse tot dorul
de-a amuțit ca fluierul spart
de un stei prăvălit din povești
cu voinici și cu fețe regești

Mai ...

2011-09-10T13:11:00.000-07:00

Mai scriu câteodată în vreo seară
pentru un Domn
cu cămașa din in
mai scriu doar puțin
că-mi vine a somn
iar geana îmi cade furată
de gândul de lut al ființei
ce trece prin vremi
de neputinți
sticloasele oase uscate
le-ar roade Grivei
iar ele vor fi în curând ca praful țărânei

Mai scriu uneori și dimineața
iar ochii mă dor ca niște ferești
de calești alergând prin noroaie
de uliți unde-n umblare
poporu-i creștin doar la botez
și-ngropăciuni
iar astea din urmă mă dor
ca o sârmă întinsă cu rufe
de-o beldie din ram de salcâm
pământul în cari m-am născut
s-a înstrăinat la vreun hoț
dar m-așteaptă și-așa
să mă sărute cândva
iară eu mai gândesc
dacă-i așa sau pe-altundeva

Gil Dobrica - Mama

2011-07-25T13:09:00.001-07:00

Gil Dobrica - Ruga pentru parinti

2011-07-25T13:08:00.001-07:00

Odata am ucis o vrabie

2011-07-25T12:53:00.001-07:00

Cumpănă

2011-06-18T14:26:00.000-07:00

(12.06.2011)
fiului meu

deunăzi
m-am preumblat
accidental
către acolo unde-ni se-ndreaptă
semenii noştri când mor
dar eu mai devreme m-am dus
după apus
ca să alung umbra chipului morţii
când m-am aflat ca o scândură-ntins
la un coşciug năzărit
printre ierbi şi albine
am rămas ca un mut
ca o cumpănă-n vânt
când moartea-a-ncercat
să îmi sărute feciorul
iar eu am strigat nefiresc
cum nu am putut şi nici n-am să pot
şi să mai vreodată
iar strigătul meu l-a-nduioşat pre Dumnezeu
şi m-a lăsat să mai umblu
cu fiu-meu atât de alături
cu cel David aproape zângănitor de iubit

Motto

2011-05-05T11:40:00.000-07:00

Prietenii mei se duseseră,
ca adierea de stingere
a unei subţiri lumănări,
de la un botez fără crez,
se duseseră, undeva,
la un obor plin de miei şi de mieluşei!
ca să-i taie,
cu milă!

Colindul de vineri

2011-04-29T03:27:00.000-07:00

Nu-i înţelepciune la om
afară decât de un slab început -
ca atunci când zboară cocorii
pe româneşte sau pe ruseşte -
sau când lunecă luna pe cer
uneori polimorfă,
ca o urdă păstrată în sac,
şi-mpărţită 'ntre gurile tainelor nopţii.

Înţelepciunea se află la Dumnezeu!
omul doar să aleagă,
să alerge spre ea
responsabil!

îţi rămâne s-alegi
şi s-alergi când eşti copil,
să te joci,
să iubeşti o fecioară dacă eşti june,
să împărăţeşti cu nevasta peste plozii cuminţi,
să îţi vezi şi nepoţii şi să-i înveţi să se roage
la Cel Singur PreaSfânt şi PreaÎnalt,
şi apoi să te duci după urma moşilor tăi,
să te-aşezi lângă ei, cu veştminte curate şi înoite
în sângele Mielului ce l-ai mâncat la un Paşti
în urmă cu două milenii
şi chiar înaintea lui Moise!
şi mai ales, în oricare zi,
să-L mărturiseşti
pe Acela din care te-ai îmbuibat,
ca un faraon!

şi-ai să-L revezi
când te-ai ridica din dormit!

Amintirile unui valah

2011-02-15T11:52:00.001-08:00

Doamne, Tu-mi cunoşti toate umblările mele
prin noroaiele noastre, ale valahilor,
Tu-mi ştii orice grăbire şi orice psaltire
la ceasul cel mai întins al nopţii-mbătate-n visări,
şi mă opreşti dintr-un gând, de nerod,
plin de dor şi de poftă,
să nu fiu niciodată infam ca Irod!

aerul, pe care-l respir, este alb,
şi sfânt pe alocuri,
şi slab în alte privinţi, şi străveziu,
şi mai puţin în încăperile sale
şi-n acareturi scornite cu pomi şi pâraie
şi învăţătoare bălaie...

Doamne, să-mi faci de un loc, ca mai demult,
pe vreun meleag cu nămoluri de luncă
şi cu vite-nşirate, cărămiziu, în cirezi
şi cu codane gonind pe vreun murg
în livezile-ntinse cu pruni şi cu peri şi cu meri,
şi străjuite de colb şi de vremi cari au istovit
de răgazul cel trist al inimii mele, acolo,
în ţarina-n care intrat-am în lume!

Doina Oltului

2011-02-05T11:14:00.001-08:00

Gheorghe Zamfir

2011-02-05T10:46:00.000-08:00

Lui Ionatan Piroşca

Colind de Februar

2011-02-01T10:56:00.000-08:00

aş lua un ajutor de gânduri,
un filozof, sau un poem
sau un poet pe-alocurea boem
şi mai tot timpul trist,
bolnav de apatie
dedat la sumbră sihăstrie!

e tristă lumea-n lăcomia ei,
şi e săracă şi pustie,
şi-n cenuşia-i agonie
ea îşi găseşte paşii,
şi lesne-şi află-n fericire lenea!

aş lua un îndreptar de metrici
m-aş ruşina de nepriceperi,
şi mi-aş lăsa gândirea dezbrăcată
în ger de iarnă, în februar,
şi mi-aş iubi feciorul Doamne,
ţi-aş mulţumi mereu c-o carte:
să o citeşti... şi de-s amar,
să laşi Christosului recenzia,
să scap cu zile la spectacol,
şi să nu râzi, şi să nu scuipi
decât cu tină, nu cu foc,
şi să-mi păstrezi şi mie un loc
în Casa Ta, Măria Ta!

Florin Piersic

2011-02-01T09:54:00.001-08:00

Prieten

2011-01-27T15:42:00.000-08:00

lui Răsvan Cristian

prietene, nu sunt eu omul acela
în care crezut-ai,
dar e drept că m-am îndreptat pe alocuri,
după buna gândire a ta despre mine;
iată de ce,
când va fi să te clatini
am să m-aşez lângă umărul tău
că-s mai tânăr de ani,
şi mai nebun...

parcă văd şi acum ziua în care
strigam fără minte pe uliţe largi
despre cugetul meu,
iară tu m-ai împins înapoi
şi-ai ieşit înainte
ca să primeşti scuipaţi şi ocări
în numele meu...

prietene, gerul acesta de-acum
a mai fost şi mai an
când alunecat-am şi
m-am prăvălit în nămeţi,
atunci am albit şi de-atunci şi mai mult,
dar n-am să te uit vreodată
bădie,
şi mîinile tale, prietene drag,
odată aş vrea
să le pot săruta!

Colind de Ianuar

2011-01-25T13:33:00.000-08:00

Am un gând în buzunar
şi-un ciorap într-un pahar
unde mai anul trecut
vinul vechi a tot zăcut
că am fost prea supărat
să mai merg la mine-n sat

hoţii că s-au înmulţit
moşi şi babe au murit
numai tineri şi maturi
au rămas să crească uri
să le ude cu găleata
de le-a da în foc poiata
toată ziua joacă cărţi
şi se-mbată-n patru părţi
dimineaţa şi la prânz
la amiază şi-nserat

fetele şed mândre-n pat
mai discută pe un chat
cu un om de-afaceri turc
care crede că Isus
e doar un profet şi atât
iar băieţii stau şi ei
şi se uită la femei
pe un site de internet
pun de-un flirt în stil cochet

popa-şi piaptănă sprânceana
şi îşi smulge peri din nas
vine fata lu' Ileana
să se spovedească un ceas
tot ce satul n-a aflat
însă timpul n-a-ngheţat
încă-s vremi de discutat
şi apoi de-analizat
care mai este fecioară
şi care-ar mai fi folosul
că azi lumea s-a schimbat

dar noroc cu Sfânta Joi
că mai e loc de închiriat
cu ăi ce au de deocheat
chiar şi o stană de pietroi
Vântul iernii se-nteţeşte
cîinii-n sat urlă lupeşte
iar găinile-n coteţ
ouă câte-un ţurţuleţ
că s-a dus copilăria
şi-a venit necurăţia

Vis

2011-01-05T07:41:00.001-08:00

Iarna asta vineţie
de-a să ţie să-ţi dea ţie
eu înaintez în vârstă
tot mai iute şi mai trist
anii parcă-mi trec acuma
pe-un răboj de ceferist

Trenul vieţii s-a lărgit
cu vagoane s-a-nmulţit
iară eu rămas în gară
n-am urcat
şi am rămas
să-ngrijesc de boli iubita
ce din tinereţea sa
a făcut cam ce-a vrut ea

Ucenic ultimat

2011-01-02T12:34:00.002-08:00

Doamne,
azi m-am preumblat printr-un bloc
cu toate uşile la fel:
ca nişte capace de sicrie,
ca nişte punţi de păpădie
spre-o altă lume,
mai bună,
dar cu rezervare din timp.

Doamne,
puterea mea din genunchi este slabă,
doar grumazul meu se mai sumeţeşte, cîteodată,
ca şi cum inima mea îmi mai este
cetatea
tare,
înaltă,
frumoasă
şi proastă.

Doamne,
nu mai am timp decât de frici
mărunte ca spinii unui arici,
îmi e silă de ele şi încep să mă mir
că încă le las să mai bea din fântâna
izvorului meu
cu contor şi semafor;
aşadar...
să se strice şi semaforul!
să mă înroşesc de ruşini faţă de Tine
şi apoi să închid circulaţia pe benzi!
ninge cu viscol
şi aerul rece mi-a intrat între umeri,
sunt mic ca un şoarec de câmp
fără dinţi;
o perfuzie aş vrea de la Tine
ca să trăiesc,
o perfuzie aş vrea să le dai
şi la fiii lui Faraon.
Aş vrea să renunţ la stomac,
la poftele limbii,
şi la muzici şi danţuri,
al Tău ucenic ultimat,
nicicând să mai fiu necurat.

O privire completă

2010-12-14T03:36:00.000-08:00

Motto:" Bine, bine, domnule, dar până acum nimeni nu s-a plâns!”

nimeni este relatarea despre incert şi nimic şi nesigur,
timpul privirii şi al contemplaţiei nu-i mult, e destul,
de puţin, să nu te saturi:
femeia-i un corp literar şi literal fabulos!

unii încearcă varii, de şanţ, metafizici, subţiri, vineţii,
se încurcă ‘-n cuvinte: străine le sunt de substanţă
şi înţeles! epigoni de doi lei făcând transhumanţa-n exces
cu mioare flămânde, gălbii şi ţopăinde.

rândul acesta e axioma unui sărac,

săracul care credea că, a găsit o formulă pentru succes,
în arta batjocurii slabe şi putrefacte de Bucureşti,
micul Bombay, unde zacusca e scumpă
iar nirvana se vinde la kil de netoţi
şi aceştia nu-s toţi, dar nici hotentoţi!

pomii înfloresc oricum în grădini
iar mintea puţină a unora,
nişte scurţi epigoni,
nicidecum nu va-ngrădi, vreodată, natura!

La moartea lui Adrian Păunescu

2010-11-19T12:48:00.001-08:00

Uite, am să vorbesc
despre tabloul acesta
pătrat
din care îmi zâmbeşte
un poet
cu barba-i rotundă
şi albă...
am să vorbesc încet
şi nu mult
ca la un priveghi,
ca la mort:
a murit Adrian Păunescu

A murit Adrian Păunescu,
s-a dus cum se duc
toţi românii mai vechi
decât noi
cu state de viaţă înscrise
cu un creion vineţiu -
de folosit cu salivă -
şi când urlă la geam
vântul rece din Nord
şi se duce spre sud
la oltenii cuminţi
ca să năiască
'-n perdelele lor
cele albe, de in,
ca nişte pagini
dintr-un ceaslov,
învechit
de-nchipuirea naivă
a unui copil -
moartea se arată doar în poveşti
cu tinereţi şi bătrâneţi!

Doină de iarnă

2010-11-19T03:19:00.001-08:00

familiei Manciu Ion

Vine cine şi de unde
pînă ieri şi-alaltăieri
ori de unde nu ajunge
gândul iute peste meri
peste florile ce-s dalbe
care stau la gâturi salbe
la fecioarele frumoase
şi la mândrele crăiase

Vine o iarnă de poveste
încă una iarăşi este
doar voinicul de-a călare
ţine steagul lumănare
gerul a întins pământul tare
carele cu târgoveţi
fac coloane prin nămeţi

Vine crivăţul cu grabă
de prin târg de la muscali
iar domniţa tot priveşte
către zare înspre creste
moşi de piatră cu căciuli
azvârlinde prin păduri
pe voinic să îl adaste
peste ani cu vremi ca aste

Vine tânăra copilă
căci de el simţeşte milă
vine cu un ulcior cu vin
să-l dezgheţe doar puţin
cât să treacă mai departe
şi apoi să-şi juruiască
juruinţi de orice parte
şi să dea scris într-o carte
că Ion are nevastă
de-l aşteaptă la fereastră

Cruaich Cenn

2010-11-16T13:56:00.001-08:00

De medicamentis liber (Marcellus Empiricus)
"Ciobănaşii te aflară,
Fără mâini te prinseră,
Fără foc te fripseră,
Fără gură te mâncară."
(traducere, Petru Rau)
--------------------------

S-a auzit, la noi, vreodată
că Moşul zis Crăciun
e chiar bătrânul Crom,
adică Dracul?

copiii-s învăţaţi cu toţi
că Moş Crăciun este un sfânt
şi mai mult, chiar un campion
la-ntreceri cu Messia:

el a intrat în Dacia
pe calea cea mai largă
căci a trecut navală
cu boii, tauriscii
şi apoi şi cu scordiscii,
'nainte de Hristos
cu trei sute de ani.

el a venit cu regii săi înalţi
acei "Ard-Ri" din Tara
şi au zvârlit în foc pentru Taranis
pe acei întîi născuţi dintre ai Daciei fii.

lacrimi mărunte

2010-06-28T07:46:00.000-07:00

După ce a murit Ionatan
s-au îmbătat greierii cu vin de trifoi
şi furnica cu ţuici de corcoduşe
şi a tăcut România în inima ei
preţ de un ceas;
după care
verde-călugăriţa
mergând pe un pai de costrei
şi-a devorat fără milă consortul
şi-a plâns după aceea
cu lacrimi mărunte şi tari
ca nişte cioburi aproape rotunde,
mărunte:
o punte întinsă spre alte fire de ierbi
pe unde cântă consorţi,
potenţial potentaţi întru lirism.
După ce a murit Ionatan
am zis să uit de uliţi şi ţarini
şi mama m-a prins cu o geană,
domol,
de călcîiul fugar,
e ţară şi asta
şi-i bine aici,
îmi spunea
cu un strigăt sfârşit de tinereţea-i
care s-a dus ca un pumnal
printr-o pînză albă de in.
Plânge şi azi o închipuire cuminte,
poetul frumos care s-a dus
şi după care am plâns
foarte puţin
şi pe care aproape că l-am uitat
după ziua de ieri,
mărunțit.

Ecumenism

2010-06-24T02:55:00.000-07:00

Ce lume politicoasă Doamne,
ce lume amabilă Doamne
şi mai ales tolerantă:
da, dar numai cu Israil nu,
pentru Israil e musai o transformare
a politeţii
în ură,
-n coptură,
şi-n scârnă de câine de rasă
purtând o redingotă albastră
şi-ornată cu stele gălbii
ca ochii unui Azazel,
doişpe la număr -
îi ştie prea bine de Gaulle,
mareşalul,
chiar cel mai bine,
născocitorul tangent
cu o taină
a fărădelegii!

Ce lume tolerantă Doamne,
ce lume pestriţă,
vai cum guiţă pînă şi porcul
despre un bine moral,
şi imoral ca socialismul
hulit de nea Nietzsche!

Ce lume leneşă la minte
şi trudă
când să răsfoiască Scriptura:
antisemit e acela
ce merge pe lângă Cuvânt,
împotriva-i şi-n locu-i,
se ascunde lucrul acesta
de prunci
şi de nevinovaţi.

Judecata

2010-06-21T13:06:00.000-07:00

Ioel 3:12 "Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur."

Au îmbătrânit copiii, în Israel,
sub teroarea lumii creştine
şi universal apostate;
au îmbătrânit mamele tinere, în Israel,
şi nu se mai tem de nimic
decât de un gând
al umilinţei fără sfârşit
şi al extincţiei;
au îmbătrânit bărbăţii lui Moise
tot aşteptând pe Acela
pe care nu l-au primit,
şi au obosit să mai tacă
la urletul fiarei drăceşti
care-i înjură tot timpul
de toţi jidanii!

Ruşine!? Să-i fie ruşine lumii păgâne,
însă de cine?
şase, vine Iisus!

Ionatan Piroşca

2010-05-12T23:08:00.000-07:00

Ionatane ai gura poetului care la ospeţe
intră ultimul
dar ţiterind cel mai tare,
că te cheamă Mirele
în capul mesei
să-ţi ude buzele cu vin roşu
din butucul Iudeii,
să nu ţi se usce de multul şi mândrul cântat...
linule, măslinule, creştinule!

Ionatane
cules-ai octave cuminţi
în Cana din Galileea
unde zăcut-ai de dor pentru unii
ce-ai vrut ca să-i strângi
lângă tine, măi nene...
linule, măslinule, creştinule!

Ionatane, ghitarist al smochinului
care iar înfrunzeşte
cu manuscrise pictate
pre româneşte,
pe unde şi când te mai doare?
linule, măslinule, creştinule!

Ionatane
vărsat-ai pelinul din vârful condeiului
lăsând loc doar pentru mană şi turturei,
iertând în stânga şi-n dreapta
cu cobiliţe grele de lacrimi
în revărsare peste umerii tăi întăriţi
de povara darului tău de artist..
linule, măslinule, creştinule!

Asculta mai multe audio Muzica

Teatru scurt

2010-05-12T22:56:00.000-07:00

lui Nicu Constantin

A murit un actor.
Moartea unui actor depinde de decor
depinde şi de ochelari dacă are,
ca, de exemplu, actorul acesta
cu obrajii albi şi pufoşi şi lăsaţi
ca un lapte acrit şi stropit
peste vechea cortină
ades încercată de-o stirpe aleasă de molii.

A murit un actor
într-un decor înjghebat cu potriveală
pe o saltea învelită-n cearşafuri
scrobite probabil sau şifonate
şi mirosind a trup ostenit
şi a bătrâneţe
deşi el credea că-i va mai fi
şi-o altă zi
în care să joace încă un rol
sau să recite ceva poezii.

A murit un actor;
n-a mai fost niciun loc în inima sa
pentru vreun rol,
ci doar întîlnirea cu îngerul negru şi mut
i-a mai încăput.

A murit un actor,
a murit fără trac:
asta o cred spectatorii
fiindcă era,
cum s-a mai spus, şi despre alţii,
Profesionist.

Autoportret

2010-05-12T22:55:00.000-07:00

De la un timp braţele-mi curg
ca apa când piere într-un mormânt
Nici nu mai râd nici nu mai plâng
doar mă răstesc uneori
istovit
la cei îndeaproape iubiţi
la cei chinuiţi şi robiţi
de nevoi şi dureri
la părinţi şi la fraţi

Altminteri nu vreau nici-un loc
în lumea de-aici
nu doresc decât să rămân
grădinar în pădurea puţină
ce-am fost zămislit-o mai ieri
cu brazi şi mesteceni
cu struguri şi meri
şi unde se-adună mirate
suratele mele
nişte poete cu pene
coţofene şi vrăbii
şi unde vin fluturi şi viespi să se-mbete
cu verde
în cete...

Adonai

2010-05-12T22:52:00.002-07:00

Adonai, Domnule,
ce limbă frumoasă vorbeşti:
îmi vine să fiu ca ţărâna
pe care păşit-ai,
şi-apoi să mă ierţi,
fără motiv,
Sfântule!

Întrebare

2010-05-12T22:52:00.001-07:00

Doamne Isuse,
Evreule Sfânt,
ce crezi Doamne?
Aş dori să îţi sărut
ţărâna sandalelor,
Doamne, Ah...
Mă vei lăsa,
Preasfinţitule frate
mai mare,
să îţi sărut urmele paşilor?

Vină

2010-05-12T22:51:00.001-07:00

Israele
hai să te iubesc
altfel ca pînă acum,
ca pe mîinile mamei gătind
sau ca pe ale tatălui meu
făcând naveta cu trenul
la Bucureşti
unde muncea ca omul cinstit
milos ca un sfânt
şi fricos să facă vreun rău...

Israele
te-am văzut lângă zid
când m-a-nfiat Dumnezeu
şi mi-a dat vin
şi am băut pe nerăsuflate
după care am plâns
ca unul ce ştie
că n-are vreun merit
căci doar tu
ai gura uscată de plâns...

Aşteptare

2010-05-12T22:50:00.000-07:00

Rămas-a un timp atât de puţin ,
şi mă tem c-ai să mă afli-mbrăcat
cu veştminte murdare:
mai bine spală-mă Tu,
de mizerie,
cu apă păstrată
în blidele vechi
din Israiil,
spală-mă Doamne
cu apa în cari se-mbăiau
Magdalina Maria, ologii şi orbii!
Curăţă-mi cugetul Doamne
cu sângele Tău
şi cu spinii cei ascuţiţi
şi cei mai lungi
rumpţi din coroana
singurului rege
nazarinean,
Yehoshua,
Mesia!

Birkenau

2010-05-12T22:49:00.001-07:00

Israele,
hai de-om zice de-o horă
în câmpul cu maci,
pe unde trec lei
zăvorâţi sub blindate:
să bem un vin ieftin
şi alb,
bun,
ca perii bătrânilor
niciodată copii
şi ai căror părinţi
au murit nefiresc
şi grotesc,
ca nişte mesteceni
topiţi de cenuşi,
parcă mai an
într-o țară...
creștină...

Privelişti

2010-05-12T22:48:00.002-07:00

Umbrele toamnei aleargă
întins
spre apus
în caleşti
Soarele razele îmbracă
Cu roşii mătăsuri regeşti.

Cocorii pribegi umblă în stoluri
Prin nourii albi se tot petrec
Cerul senin rămas e cu goluri
şi dedesubt
frunze de plop ruginii
aştern un covor
peste care păşesc.

Vederea îmi lunecă-n zare
Un nor alburiu pare că-i munte
Iar luna rotundă îşi află o punte
spre culmea ceea mai mare.

De toamnă

2010-05-12T22:48:00.001-07:00

Îmi amintesc
când veneai cu alai şi cu surle şi trâmbiţi
iar bruma dădea peste vii

Îmi amintesc
când veneai cu alai la mine la porţi
şi intrai fără zor cu tălpile goale
prin ţarina moale şi umedă
şi dulce şi parfumată

Numai toamna

Ispita

2010-05-12T22:46:00.000-07:00

Te năzare de o zare
unde duce o cărare
la pîrîul şerpuit
ca un şarpe argintiu
cu ochiul sticlos verziu,
acolo te aşteaptă mărul
să te acopere sub ramuri
soarele să nu te ardă
doar zefirul să-ţi respire
la ureche în neştire
despre dor, despre iubire
şi de-o dulce nemurire:
tu acolo nu te duce!

Melancolie

2010-05-12T22:45:00.002-07:00

Cerul sărută-n muţenie
vârful bătrânului nuc
de-l tuns-am mai an
să înfrunzească a verde oval

Nunţile satului meu
s-au tot dus
pînă colivile
mi-au pomenit
de fiicele basmului vechi
ale Ilenei
că s-au rătăcit într-o luncă
cu pîraie secate
Le muriră voinicii
de vodcă

Casa mă strigă vândută
îi şuieră vântul prin ţiglele sparte
şi tencuiala de pe chirpici
s-a rostogolit
ca o monedă uitată-n reformă
Pe uliţi m-aşteaptă noroaiele grele
ca nişte şerpi
să m-agaţe de glezna prunciei
bunicii mă strigă
cu glasuri de sfinţi
din mormântul ce l-am uitat

Vrăbiile multe şi triste
ciugulesc firmituri de cozonaci
cumpăraţi de la oraş
nici cîini vagabonzi nu mai sunt
pretutindeni bătrînii privesc
peste gard la vecinul
cine a să moară întîi?

Vine Toamna

2010-05-12T22:45:00.001-07:00

Mă strigă toamna de aproape
covorul întinzându-şi
prin galbenele frunze
piciorul ei mi-apasă fruntea
chemarea brumei unui dor
ce vine din departe

Pricepere

2010-05-12T22:43:00.001-07:00

De fiece dată când îţi greşeam
mă temeam Doamne
că te-am pierdut...
iar tu mă ţineai
de subsuori
cu atenţie
să nu mă sfărâm
la gândul cel mult al căderii în gol!
Nu ştiam că la tine
nimeni nu vine
cu merit,
nu ştiam:
credeam că sunt alţii mai buni,
credeam că până şi Iuda...
după un timp înţeles-am minunea,
la Tine au trecere bună
chiar şi aceia
scuipaţi şi-mproşcaţi cu noroi
de răsfăţaţii exotici -
filofrancezii au filfizonii, toţi umanişti
cu toţii grăbind a face amor dialectic
cu iluzia bolnavă
şi cu scorneala -
care guiţă la unison,
de-o nebunie aleasă atinşi,
descălecând, după cum se mândresc, din babuini sau din cercopiteci
aşa cum le spuse notarul, din testament,
când cu fandoseală, pe nas le-a şoptit
despre iluştrii părinţi ce s-au scoborât, eleganţi,
din copacii umbrind răcoros spuzeala ruşinii prea mici a lui Darwin,
la prima recepţie de caritate: "comme les ambassadeurs de l'œcuménisme"

Doamnă cri

2010-05-12T22:42:00.001-07:00

Doamnă cri, doamnă cri,
tu tot toamnă simţi a fi
şi apoi te adânceşti
în tristeţile lumeşti!

Doamnă gri deasupra pielii
la taiorul englezesc
aşezat deasupra bluzei
care îţi ascunde sânii,
ce tot vrei ca să mai ştii?

De ce plângi ca o corabie
plină ochi cu marinari
când afară nu-i furtună
şi nu-i ruptă vreo parâmă!

Doamnă cri
eu am să plec
şi-am să las aprins un bec,
să nu uit ca să admir
ochiu-ţi verde de safir
când luceşte ca o stea
toată noaptea,-n mintea mea!

Idee

2010-05-12T22:40:00.000-07:00

Priveşte cum se trece timpul
strecurându-se printre căscioarele literelor
vorbite să nu te plictisească degeaba;
înțelegi?

Puţinătate

2010-05-12T15:03:00.001-07:00

Scriu, şterg, scriu şi şterg
mai ales, şterg...
niciodat' n-am fost gândit la dreptate
c-ar fi cunoscută de altul afară de Dumnezeu!

Ia' mai bine să umplu paharul cu vin,
să-mi amintesc de mâniile-mi iuţi
ca nişte plumbi de cazaci:
Am fost puiul de leu
care nu moare
vreodată
şi încă mai sunt... uneori.

Scriu cum scriu:
ca neEminescu,
ca omul cu rădăcini de salcâm...
ca omul.

De parcă l-aş putea păcăli pe Hristos,
eu, sentimentalul escroc,
prins, prea-puţin, sărutând ca un hoţ
tălpile Lui -
Împăratul!

Evreul Isus

2010-05-12T14:41:00.000-07:00

Fost-am răscumpărat cu singurul sânge
curgând mult mai iute decât rîul de munte
şi mai întins decât ploaia lui Noe, până-n Adânc:
sângele vin al unui bărbat,
evreul ştiut ca Isus...

Fost-am spălat pe mîini şi pe cuget
cu sângele unui fiu preţios, evreul Isus:
unicul templu lumesc al Lui Dumnezeu -
şi care miroase deodată
a toată suflarea de viu de pretutindeni,
străpungând universul în măduvi
cu dorinţa-i: "Să fie! "...

Şi-a fost să-L aud cu urechea şi tâmpla,
când nici nu credeam că o fac,
de-am crezut că ploaia murmură altfel,
şi trandafirii miros a tămîie...
iară nucul bătrân îmi bineţise voios,
desenând un semn aramaic
în ţărâna ce strălucea ca argintul:
Urmele Paşilor Lui -
pe unde crezusem, ades,
că doar eu prea umblasem,
fusese doar El,
Fiul Lui Dumnezeu,
Evreul,
Isus!.

Iubi-te-voi Doamne

2010-05-12T14:40:00.000-07:00

Iubi-te-voi Doamne ca frunza
care se uscă sub seceta verii
lovită de vânt;
Și te-aș iubi și mai mult
dacă n-aș fi atât de puțin.

Iubi-te-voi Doamne ca indianul
gropar într-un cimitir de bizoni.
Iubi-te-voi Doamne ca soldatul
fugit de la ordin, să fie copil
ca înainte când asculta
mai mult de bunici!
Și te-aș iubi și mai mult,
dacă n-aș fi lipsit de orice nădejde

Te iubesc ca bătrânul acela
hoinărind obosit, rusnacul Ivan
care-şi râsese de moarte -
într-o poveste -
și Moartea râsese mai tare de el
ocolind înadins orologiul când îi bătuse -
din lume să plece!

Asculta mai multe audio Muzica

Rugăciunea unei femei

2010-05-12T14:39:00.002-07:00

Azi am căzut puţin
de lângă Cer
şi am plâns cu năduf
pe şoptite
că m-au râs unii
ţesători de împrejurări
potrivite
neprihănite
Doamne
judecă-mă acum
nu la urmă
şi iartă-mi
oarbele irosiri
pentru îndoirea spinării
sub grămezi de granit
împărăţii de nimicuri
ale unui Sisif
sărăcit-am de tot
c-o risipă de milă
şi pe cei ce cerşeau
în mizerie
nu i-am ştiut
să mi-i arăţi Tu
de acum
că-n lume e ceață
Doamne
iată că nu mai troznesc duşumelile
când intru-n odaie
m-au topit lacrimile
ascunse la sân
sau în buzunar
apasă-mă cu Mâna Ta
şi mă-ngreunează
cu nefericire în lumea aceasta
să râd nu mai voi
căci moartea şi boala şi sărăcia
îmi dănţuiesc îndeaproape
Duhule Sfânt
să mă trezeşti
cu o nuia
nu mă lăsa
să fiu altcum
decât acum

Telegramă

2010-05-12T14:39:00.001-07:00

Să fiu tot mai puţin poet ales-am,
până la ceasul ultim
când, umbră unui dor subţire,
am să rămân în adormire...

Şi-am zis să las şi pana la o parte -
gâsca s-o caut, sau gâscanul,
căci au moşit atâtea cronici pe hârtie,
cu acelaşi sâsîit încondeiat
cu pene albe hârşîind zugrave
hârtia vreunui manuscris!

Dar ce fel de a vorbi i-acesta?
de bună seamă,-ar fi ciudat
idei ca-acestea de-ar veni
unui poet ce cată pocăința!

Dar nu, de m-aș grăbi să trag concluzii
aș fi mai prunc
decât am fost când m-am născut!
ci acuma doar, fără folos,
când am să las în lunecare pana,
ar fi cumva doar pentru mine -
un exercițiu pentru minte,
la fel cum pentru brațe
ar fi acele ridicări,
la bare...

Și mai ar fi pentru prietenii puțini,
dar cărturari de soi,
ce multă dragoste îmi poartă,
și au găsit metoda asta -
dacă mai scriu,
înseamnă că trăiesc! -
aflându-mi dispoziția
din felul cum le versuiesc...

Dar da, dar vezi acum
prietenii aceștia,
pe care i-am ținut departe,
au tot răbdat răceala-mi
și nu m-au dat deoparte!
ba mai mult,
s-au făcut ca mine
și straiul lor strălucitor de dascăli
în aule și l-au păstrat! -
mi-au bineţit din straie simple,
mirați și ascultători,
ca niște prunci frumoși şi visători,
ochindu-mă albastru-alean,
c-o picătură pastelată de ocean!

Prieteni dragi
din când în când
vă voi cânta,
dar mai încet
şi mai puțin;
și am să mă rog, mai mult,
pentru ca voi
să nu fiți prinși, robi la nevoi!

Naivitate

2010-05-12T14:38:00.003-07:00

că mă împodobești cu aripi grele
mă încrunt
că mă tulburi cu un vin de dor
de vin rânduri
vise orfane prin rafturi
mă încrunt

că mă citești în altă limbă
plină de miere sălbatică
amuțesc

că ești risipitoare
hoinărind filantropic
printre care de fier
armii tristeții
amuțesc

ți s-au îngheţat lacrimile
pe umărul meu
când într-un târziu
ți-ai înțeles neputința
naivă şi albă şi risipitoare
n-aştept izbăviri de la tine
îl aştept pe Isus

Cântec de toamnă

2010-05-12T14:38:00.001-07:00

Frunză galbenă, frunză de arţar,
îţi dusei suflul în cârcă
până la piţigoii cari mă iubesc
cu ciocurile lor subţiri...
te dusei până la ei
să îţi suspine de-un of păsăresc
pre păsăreşte!

Frunză galbenă, te-aş da numai puţin
unui lăutar să te fluiere
ca pe solzul de peşte,
şi te-aş lua înapoi cu grăbire
ca pe-un manuscris răvăşit
de teologhi între deşte,
căci te-aş iubi chiar de-aş muri!

Meditaţie

2010-05-12T14:37:00.001-07:00

Mă aşezasem încet,
pe-o buturugă anume
din pădurea cu streşini de fagi,
chiar la-ncenuşirea cerului,
când prind şi nările a se-ngheţa
iar văzduhul miroase a coceni de porumb arşi
şi a ceaun negru ca smoala
sau mai degrabă la fel de negru
ca părul crăieselor,
uns din belşug cu ulei de măslin...

Mă regăsise copilăria -
din străfundul ajunului uitat
al tinereţelor mele -
cu mirosuri de portocale,
de nuci şi de vin cu scorţişoară...

Mă regăsise copilăria,
cu un clopot de bronz,
la fel ca la şcoală -
în recreaţii -
până ce-am desluşit
o veche chemare la rugă:
dulcea mustrare a bunicii!

Mă regăsise copilăria
cu mâna ocrotitoare a mamei,
precum aripa acvilei:
pe atunci nu mă temeam de nimic!

Scurt a fost timpul în care
atât de puţin m-am rugat!
Cât de scurt este timpul rămas?
căci nimeni nu ştie
când fi-va să-i bată
ultimul ceas!

Rosturi şi vremi

2010-05-12T14:36:00.001-07:00

versurile mele sunt ca udele vreascuri:
n-am să le dau focului, încă...
sunt ude de rouă, sclipesc
ca nişte mărgele de sticlă
pierdute într-o lizieră cu duzi
de vreo mamă săracă
şi învăţată prea lesne cu lipsa...

am sădit tămîioasă viţă de vie
în liziera cu duzii sălbatici
şi ea s-a întins, într-o străpungere
a oricărui trunchi:
doar bătrânii care s-au dus
ştiau meşteşugul acesta,
iar eu l-am aflat fără mirare
căci mă lipisem dintru-nceput
de pământ -
cu palmele goale...
cu buzele...

am scris mai departe
ca lăutarul, calificat după ureche...
și-mi tot apărură peri văruiți pe la tâmple -
se lungesc dacă-i las,
ca niște uluci la cimitir...

Celei părăsite

2010-05-12T14:35:00.001-07:00

Al tău este glasul acesta?
că sună ca un arcuş
acordat într-o absolută tăcere
a unei dureri cuviincioase!
Te întreb fiindcă prea sună altfel
şi prea la fel cu foşnetul vântului
într-un lan de trifoi…
Daca ai fi fost singură
pe lumea aceasta
te-ar fi astupat zgomotul
cutreierării treierătorilor
săraci şi murdari şi înfometaţi de-o visare măruntă!

Al tău este glasul acesta
cu precădere altfel decât al unor îngâmfaţi
volubili şi mediocri?
dacă te-ar fi cocoloşit maica acestora,
pierzania,
nu ţi-ar mai fi răsărit macii la poartă,
nimeni nu ţi-ar mai fi cerut socoteală,
şi nici vreunii nu te-ar mai fi arătat îndestul -
cu cinci deşte -
o curiozitate la cari curioşii,
pierzându-şi menirea,
tăcut-au ca mieii pentru o vreme
grohăind mai apoi ca purceii
de lapte
în şoapte!

Certuri cu sinele

2010-05-12T14:34:00.004-07:00

certurile mele cu sinele
sunt aprinse ca jarul
pe vatra de pîine.

și tristețea mi-e albă
ca fumul mirosind a tămîie,
ducându-se, pană de scris, zilei de mîine.

certurile mele cu sinele
sunt ca o viță bogat roditoare,
mă întăresc înlăuntru-mi.

și dorul mi-e greu de o uliță
unde furam făina pământului și o împrăștiam în văzduh:
pecețile țarinei și acuma le port, pe frunte și brațe.

certurile mele cu sinele
sunt lungi și tăcute, stinse mocnesc
în țarcul de oi împrejmuit cu tineri salcâmi și cucute.

și-n nare duc și acum o lume uitată,
știută-n prezent doar de orbii organici,
căci lumea e prinsă în albumele clipei.

certurile mele cu sinele
sunt martore timpului socotit pe răboj,
inele ascunse într-un salcâm neîndoit de furtuni.

și în timpane mai port un sunet de pian,
de când mut iscodeam o făptură cu părul de argint
ce ades îmi vorbea de Isus.

certurile mele cu sinele
sunt o dorință spre Cerul întins,
doar acolo, la El, se vor opri.

Clipă

2010-05-12T14:34:00.003-07:00

Ca şi cum ar fi trecut o secundă
şi am fost atât de îmbătat cu veşnicia
unui crez,
tu...

ca şi cum te-aş fi ştiut de demult,
de pe vremea când goneam
fluturii albi de pe verze
cu mături...

ca de atunci şi pe atunci,
am simţit că-ntr-o zi
vei veni...

Eroinei

2010-05-12T14:34:00.001-07:00

Țin
de pe buzele tale de fragi
o baladă a trecerilor
advente
prin spini

Țin
destul de puțin
să-ți concertez pașii
într-o șoptită vorbire
pe drumuri ninse
cu îngăduinți albe
ascunse

Țin
să rămîi pe mai departe
creastă de val
în larga ta mare
îndrumătoare
acelor căluți
cuprinşi de frică şi aiuriţi
la auzirea încetului glas
de bocit al nisipului
sărat peste măsură
cu lacrima mută a disperării

România murind

2010-05-12T14:32:00.000-07:00

Mama mea,
ţărâna în mijlocul căreia m-am născut...
În mijlocul ciulinilor şi al mirosului de bălegar...
Printre corcoduşi mulţi ca arcaşii lui Artaxerxe,
şi printre cucute bune pentru trădători...
Printre salcâmii mulţi,
muţi îndrăgostiţi
de fecioarele cântate de Eminescu,
scuturând pe coapsele lor flori albe şi dulci
la poarta pe unde vine omul pe lume...
România... la ananghie... cum n-a fost niciodată,
fără de scăpare,
căci are aşa de mulţi vicari
pentru Mesia!
România, singură...
lovită de toţi...
mă strigă,
mă judecă
fiindcă nu fac nimic...
Iar eu? măcar să nu tac!
Românie,
leoaică murind,
sunt puiul tău rătăcit...

Tu erai

2010-05-12T14:31:00.004-07:00

Tu erai, nu-i așa?
Tu erai...
am știut de când
ți-am auzit ochii verzi
când te-ai răsfoit pe dinainte-mi
cu foşnet dulceag şi cu miresme...

Tu erai lacul acela întins
cu stele albe pitice
picurându-ți genele moi și albastre,
pentru chindia de înfloritul salcâmilor...

Tu erai,
dorul maidanelor mele:
naivă și sobră ca o domnişoară bătrână,
îmi cercetai cu iertare umblarea...

Rămânere

2010-05-12T14:31:00.003-07:00

Soro, nu grăi... nu mai spune nimic...
ia-ţi penarul plin cu pasteluri
şi atârnă-l de pragul căsuţei
pe unde mai treci uneori
să te tămîi cu sfinţenie...

Soro, nu plânge... ca să nu te cobori
sub călcîiele celor care-L tăgăduiesc!
mai bine, nu te culca...
rămîi aşa,
rămîi ca trişca...
să te sufle zefirul prin nare,
prin gene sau prin pletele lungi
ca o funie cu cari numai măgarii
se priponesc...

L'Alva Dama

2010-05-12T14:31:00.001-07:00

Naiv sura da las muntognas
naiv la lescha alva sura da la lescha dals umens
Enta la chasa veglia, l'enviern sa glischna:
quella dama - bella e degna - bunamain ina sontga.

Ils vestgi dals guauds splenduran sut la naiv,
- ina bella ami da l'ufanzza -
Contempla! la dama alva ha empermetti als pitchens uffants
ina spassegiada enten ina istorgia da cuntrada.

”Nua e la schlieusa?” s'interessava in buob;
andetg, contempla, che la arriva:
La schlieusa trai per chavals marcada cun stailas...

Tge buglia misteriusa tschiffond l'univers!
ch'i gust spert, els viturin!

Passions qui sommeillent

2010-05-12T14:30:00.001-07:00

Je sommeillai combien de temps?
Combien de temps?
J'à peine sus
Quand m'adoucit le chagrin,
la chanson d'un rêve pourprin;
Tiens, la scène là-bas où deux acteurs firent l'amour!
Soupirant parmi les cordes du piano,
Que j'ouïs la belle chanson parler d'une âme en détresse:
Le temps qui passe au-delà de la première jeunesse.

Je simulai l'indifférence en permettant
Qu'elle se promène partout, cette chanson qui s'assoyait,
exactement dans l'encrier oublié,
qu'elle se repose - une belle marchande touchant les arrhes!

La chanson bohémienne m'accompagna
d'une timide prière que je n'oublierai point,
Parce que je l'ai notée sur un chiffon de papier,
Et parce que je ne dormis pas à nuitée.

Le conte d'un ivrogne

2010-05-12T14:29:00.002-07:00

De la tour de veille située
auprès d'un sommeil profond
et au gré des eaux-de-vie,
Habillée en blanc, une garde
enlevait le coup d'oeil avec ses paumes
pour le lancer jusqu'à ne plus voir la puce,
là où se baignait le poisson d'eau douce!
Dans l'écurie du roi, son père,
l'attendait une rosse fameuse
et affamée de braise...
Lui qui fut la garde,
celui qui grandit plus vite
que l'ivraie dans les champs de blé,
c'est lui qui enferma sa dame de compagnie
dans une cave bondée
de dames-jeannes poussiéreuses
et bouchonées à parchemins...
"Mon prince, j'ai de la peine à vieillir
et l'impatience folle de te revoir!"

À ma naissance

2010-05-12T14:29:00.001-07:00

À ma naissance,
Un pommier fut planté devant la maison...
Dès lors, nuit après nuit d'automne, je resens sa puissance,
C'était le moment où il changeait son fruit en secret
Pour le blason de minuit: les étoiles!
Un archaïque marchandage,
En vertu de quoi, comme une loi,
La lune argentait l'affermage:
Des étoiles minuscules s'attachaient
Aux rameaux de l'arbre,
Brillant de moins en moins
Jusqu'au chant de notre coq blanc,
Le plus fort chanteur du septembre!
Au temps jadis, sous l'auvent de la maison
J'avais trouvé une place
Pour contempler la Grande Ourse...
Et pour rêver quand j'y traverserai
Les vastes plaines du ciel remplies d'herbes en floraison...
Et j'atteignais l'Orion en cinqsec,
Sans me faire de la mousse d' un parsec!

Il neige au-dessus des montagnes

2010-05-12T14:28:00.002-07:00

Il neige au-dessus des montagnes,
Il neige la Loi Divine au-dessus des lois des hommes...
Dans le chalet vieillissant l'hiver se glisse,
Cette dame charmante et digne, presque une sainte!

Les vêtements des futaies scintillent sous la neige,
- la belle amie de l'enfance -
Tiens, la dame blanche promettait aux petits
Une promenade dans une contrée de province!

"Où est le traîneau?" s'intéressa un garçon
Soudain, voilà qu'il arrive...
Le traîneau tiré par des chevaux parés d'étoiles…
Quel mystère candide accrochant l’étérnel,
Que ce fougueux désir qui est leur cocher!

Îngerului

2010-05-12T14:28:00.001-07:00

Ce trecuşi aşa pe lângă mine,
îngerule?
Nu m-ai văzut?
Nu m-ai auzit?

Mă dor urechile
de-nchipuirea unor rugăciuni zgomotoase.
Mă dor gândurile
tăiate cu un oţel rece,
împrumutat din pământ
pentru clipa trecerii mele
pe aici.

Îngerule,
toţi vorbesc despre tine
şi tu te ruşinezi,
de parcă asta voiai
să mai auzi!

Mă dor ochii
când mă privesc într-un ciob de oglindă,
mi se lipesc genele
de un contur străveziu,
umbra mea
între Poli şi Ecuator,
nici rece nici cald,
doar obosit.

Ce trecuşi aşa în tăcere,
îngerule?
ţi-am măsurat urma tălpii
cu o lentilă prafuită:
un geam de felinar
sau un geam de pahar...

Mă dor buzele
de atâta vorbire,
am sărutat atât de puţin
şi-am înlemnit,
ca un par găzduind o sperietoare de ciori.

Ce te întristaşi aşa,
îngerule?
m-am rătăcit pe o alee
plină cu trandafiri,
şi ieri a mai murit pe la mine
o altă poveste...

De iarnă

2010-05-12T14:27:00.000-07:00

Din toarte vechi de oale sparte,
din doage de butoi de dud,
am deșirat trecutul dus departe
și am sădit un brad, la Polul Sud...

Din tava ruginită ce-am aflat-o-n pod,
din bronzul plăcii unui pian nemțesc,
am săvârșit răbojul unui dor de plod
căci i-am vazut dorințele că, ofilesc...

Din sila ce am adunat-o în saci,
din scârba pentru falși profeți,
am ctitorit observator de draci
și-am izgonit spurcații din nămeți.

La frângerea gândului

2010-05-12T14:26:00.002-07:00

(lui Petrarca)
Azi închis-am ușa gândului frânt pe din două:
am găsit c-ar fi nimerit să-l las să se stingă
în puținul aer de-afară, plin de oxizi de carbon
și de alte otrăvi poluante...

Ca pâlpîirea unor lumini într-o cetate fără străjeri
și unde forfota zilei se stinge deodat,
așa s-a-ntâmplat și cu gândul acela care-mi voise
ca timpul să stea-mprejmuit doar de vise aprinse...

S-a zvârcolit sub privirile mele
cerșindu-mi cu lacrimi să mai adaste,
nici el nu știa până când;

el n-avea vreo vârstă, părând nici să-i pese
că Pământu-i rotund și se învârtește:
era doar un june îmbătat de amor
purtând peste pletele-i blonde ca focul
coroana unui sărut virginal de fecioară
murind de plămâni...

Dăscăliţa

2010-05-12T14:26:00.001-07:00

Îi fugise gălăgia tăcut pe sub tălpi,
Îi amuțiseră potrivnicii bineților ei,
Îi înlemniseră procurorii greșelilor
lipsă.

I se agățase de grumazul subțire
dragostea,
I se dăduse un alt înțeles temerii
ei de soră, prin crez,
pentru nevinovații netoți.

Își arătase chipul de la un pol
atins de puțini,
ca o stea verde
luminată de singurul Soare
care nu moare.

Îi răbdase pe bădăranii triști
întinzându-le cana ei
cu apă,
arătându-le candela ei
cu untdelemn
și aproape șchiopătase
sub greutatea muribunzilor
de meserie
când îi vindecase.

Îi pricinuise durere amicalul dispreț
al unora pe care, răbdător, îi îndrumase
spre Cale
cu răni deschise adânc
peste trupu-i firav de femeie
și a izbândit doar prin blândețe
devenind sora leoaică
a unor orbi vindecați.

Saturniană

2010-05-12T14:25:00.001-07:00

pe fiecare fir de păr
ţi l-am mirosit,
prea mă îmbulziseşi
cu tinereţea.

pe fiecare fir de păr
ţi-am aşezat o strajă:
nu-ți atingă -
ninsoarea -
tâmplele!

pe fiecare fir de păr
ți-am îngrămădit vocabulele,
flămânde,
ale poetului sărac de lume.

pe fiecare fir de păr
ți-am adunat un dor
de pe maidan;
din paie și fânețuri
ți-am fabricat o pălărie
cu boruri largi, furate
din țara lui Saturn.

Poetul

2010-05-12T14:23:00.001-07:00

(un semn cu ochiul)
Poetul e ca slujbaşul mărunt de la ţară când cutreieră satul
după ce a zăbovit ceasuri bune la crâşma cu mici foarte mici
şi cu beri mustind de clăbuci ca detergenţii cu care femeile
spală covoare la balta plină cu peşte şi unde ţâncii
învaţă să-noate...

De-l latră vreun cîine scăpat dintr-un lanţ
sau de-i sâsîie gâştele în cor să-i apuce nădragii
el nici nu mai simte şi nu mai aude decât glasul dulce
al fericei uitări de orice dureri sau necaz...

Poetul

2010-05-12T14:22:00.000-07:00

(un semn cu mâna)
Poetul e singurul singur la masa mâncată de carii
bătând darabana la nimeni s-audă vreun cântec
ca unul ce-şi poartă inerta durere la poarta
deschisă răbdărilor lungi nemuritoare...

Răbdările lui sunt expirate şi-i atârnă de umeri
ca nişte ghete zdrelite şi sparte şi fără şireturi
cu tălpi găurite ca nişte lipii mâncate de şoareci
gurmanzi la puţine ocazii întreţinute cu muzici
de lacrimi cu sare puţină la ţuici de doi lei invocate...

Zelot

2010-05-12T14:21:00.001-07:00

Am adunat niște vorbe
din praful poposit
de aiurea
pe hainele mele

M-am repezit apatic
asupra lor
cu o muțenie
de rob
învingându-mi mândria
de poet plictisit
de gunoaie

Am rămas cu răbdarea
lipită de piele
tunică străvezie
unora ce-și strigă
tulnicul din gâtlej
la sosirea la porți
a balaurului cu colți ascuțiți
plini de sângele sfinților

"Cine ești tu, zelotule?
De ce nu te temi?
Ești un nebun!"
L-am privit cu semeție:
"Am să-ți crăp capul
cu sceptrul Lui pe care l-am împrumutat
pe furiș, de nerăbdare!

El m-a păzit din Cer de Sus
iertându-mi vina haiduciei
și a lovit cu brațul Său
când am crezut că eu
crăpai în două
botul jivinei întinzându-și limba
pân la mine
triumfal.

Înțelesesem vezi
ce bună e tăcerea
dar câteodată mă trezeam
să-ncalec murgul aprig
al mâniei
și să lovesc cu dreapta
armiile de draci ce nu știau
dacă să fugă sau să râdă:
eram un purice gonind
sub Mâna Protectoare!

Poporală

2010-05-12T14:20:00.003-07:00

Ceteră iederă, greierii îmi treieră,
se apropie oştirea
de soldaţi ciungi şi schilozi
recrutaţi la antipozi
să gonească mieluşeii -
cu anterii lungi şi negre,
ucigaşi de cosânzene:
au urechi câte o mie,
ochii le răsar aiurea
ca buruiana zisă ştir
care place porcului,
fir-ar morţi norocului!

Ceteră iederă, viespile îmi şuieră,
că e mustul otrăvit
şi e rost de hăcuit
cu satâre însemnate
doar cu şase nestemate:
azi omul se răzvrăteşte
şi la Domnul se hlizeşte
să-L atârne iar pe lemn
şi să-L zvârle în Infern!

Ceteră iederă, se ridică fiii răi
care au cetit Scriptura
dar le este alta gura:
ei îndrumă paşii turmei,
în noroaie s-o afunde
şi degrabă să o junghie!

Ceteră iederă, unde ţi-s dușmanii Doamne?
sunt pieriți pentru vecie,
cetluiți cu neființa:
prea le-a fost rea sârguința!

Vestigii

2010-05-12T14:20:00.001-07:00

Eşti perfectă, puţin,
ca macul roşu aprins
în lanul de grâu,
arzând, numai puţin,
pe o tablă de bronz
lustruită în Sparta
de sclava unor efori...

De piepţi ţi se agaţă cu dinţii
doar pruncii:
eşti o bucată neputrezită
din glia moşilor mei,
eşti geana albastră a Dunării
sau eşti un răvaş de amor
uitat în sertar de-un telegrafist
decedat în al treilea război...

Muza din coacăz

2010-05-12T14:19:00.001-07:00

Uitarea îți e ca o egretă
pictată, pe ziduri căzute,
cu cretă,
și-i atât de flămândă că s-a nălucit
păstrând tremurat
doar un contur de verighetă
topită, albită...

M-ai îmbătrânit cu iscusințele tale sărace
atunci când pe țărmuri aflai în năvozi
doar racii nerozi: niște doruri
mereu întorcând înapoi,
la un punct nezărit,
doar inventat și-apoi mistuit
de oboseli și dezgust de plictis ...

Fuseși ca lumina cuminte
a ofului meu mediocru...
ești glasul arhaic al gândului care
mi-e cel mai departe,
prins între două coperți -
singura și ultima muză
ce-a mers cu tălpile goale,-n noroaie
și-ades binețind c-o dulceață de coacăz...

A venit Primăvara

2010-05-12T14:18:00.002-07:00

A venit primăvara, nu ca altădată
când baba Maria deochea vreo fată
de se-nroșea toată și-i pica drag
acel Ionică fără frică cu familia calică.

A venit Primăvara, anul acesta
s-a tuns băiețește și-a îmbrăcat
un sacou cu petici la coate
purtând pe dedesubt o bluză subțire și verde, de in.

A venit Primăvara cu doi ochi mari
negri, sprâncenați și puțini rimelați,
ușor migdalați și mirați
la vederea impresiei produse
printre nătângi gură cască..

A venit Primăvara cu o geantă mică
ecologică, plină cu rujuri ieftine,
cu oglinjoare să le pitești între dește
și cu un telefon celular, roz;
a venit la mine la ușă
cu un sondaj de opinie,
dacă sunt friguros și de ce,
iar de este altfel, să mă explic!

A venit Primăvara cu gesturi timide
purtând pe degetul alb străveziu
un inel subțirel ca o sârmă de cupru,
e atât de modestă și simplă
căci nici nu poți să reziști să-i zâmbești
văzându-i răbojul pe care-și notează
secunda, minutul și ora la care ai răspuns!

Ultimul Vatican

2010-05-12T14:18:00.001-07:00

Avea cetatea poarta largă
cu lacătul dat într-o parte,
intrau nebunii cu duiumul,
şi orbii n-aveau loc să cadă.

Se-mbrăţişau în hohote de râs
şi se-nchinau în faţa unui tron
iar lupul luase chip de om
şi pîine le-azvârlea, şi peşte.

"E linişte şi pace!" striga un clovn
înveştmântat c-o libadea albastră,
şi cocoţat alăturea cu lupul,
zgâria cu nasul stelele din ceruri
şi-apoi le transforma în nasturi.

Păduri de cruci se întindeau
afară din cetate,
şi ruguri fumegânde gros:
puterea lui, fiara cu tiara
citând glumeţ edictul fericirii!

"Şi nimeni nu va şti de foame
şi vor uita cu toţi de sete,
dar numai să mă veneraţi
şi-ncrezători să m-ascultaţi!"

Un da prelung urca la ceruri
când şi Sodoma-i judeca
căci, nu era loc de iertare
în scârba venerării morţii!

Sonet rural II

2010-05-12T14:12:00.000-07:00

Trece timpul într-o umblare cu sârg
pe ulița bătătorită cu seceți
ce-au dezertat din Egipt...

Trece timpul pe singura uliță
pe care umblat-am nevinovat,
când veneam de la școala de sat...

Aievea-l văd pe croitorul Ghiță
bătrânul cari s-a spânzurat -
ș-avuse doi feciori: unul nebun
și altul hoț, închis la pușcărie.

Și mai era și-o babă de-o chema Maria...
și-n fiecare primăvară,-n sat,
o dată și pe înserat,
se aprindeau focuri la șanț -
cu rânduiala zisă Orelia -
şi-atunci cel mai fricos flăcău din sat,
striga nebun, cu glas subțire, ca un apucat:
”Oreliaaa, c-a murit baba Maria!!!
Las să moară c-a mâncat ciorbă din oală!”
Și de: apoi Maria se-ncrunta,
cu pletele vâlvoi ieşind la poartă
și-l drăcuia, și-l blestema, și îl spurca!

Dar mai era și unul zis Păneață
ce tatei când era copil
îi așezase furca-n gât
și-l înjurase de Cristos,
că tată-l meu era mai altfel
căci maica lui cânta la pian -
"o boieroaică!", decret fixat de comuniști!

Trece timpul pe ulița dintre dealuri
fluierând ca un voinic neostenit:
căci și pe Făt Frumos l-a dovedit...

Demult pe ulița aceea
treceau cirezi întunecate
de bivolițe însemnate-n frunți
cu stele albe și păcate.

Furtuni de praf și ploi turnate cu găleata,
și viscolele ascuţite, și multe geruri mute,
m-au petrecut prin vreme toate
pe vremea când eram copil.

Sonet rural I

2010-05-12T14:11:00.001-07:00

Numai să reazem sapa de zid
şi apoi
să mă joc de-a moroiul
cu ăi de sperie copiii…
Aşa mă gândeam
nefiindu-mi de ajuns
sunatul din galbenii galbeni
de balegi
şi de chirpici…

Numai să reazem sapa de zid
şi-apoi să trag o scatoalcă
cariei ascunse -
pianul e mort de destul de demult -
din boier mă aflasem ţăran…

Aşa mă gândeam
nefiindu-mi de ajuns
amintirea nopţii de vară
în care ciobanii
piteau brânza în lună…

Numai să reazem sapa de zid
că-i ruptă de coadă
şi apoi să apuc
ştirul zemos de verdele lui
şi să-l rup
nefiind nici vreo clipă
ca fiul de popă…

Aşa mă gândeam
nefiindu-mi de ajuns
aflarea neghinei din grîu
bucuros auzind
cum pârîie murii
când pruncii se laie-n copaie…

Numai să reazem sapa de zid
s-agăţ zarea de vreo chindie
ce n-a fost să fie
în ziua de vară
puţin pe aproape de seară
cu Ioana fustele-n sus ridicându-şi
nebănuind din plăcere câtă durere-i
la faceri de om…

Aşa mă gândeam
pe furtuna cu praf
când de-abia desluşeam
cum strigase bunica
să intru în casă
şi când cerul trosnea
despărţindu-mi cămaşa
ţesută cu picuri de ploaie
coborând, o clipită, veşnicia-n pământ…

Platonice

2010-05-12T14:10:00.001-07:00

Ce de rodii ţi-au împresurat mijlocul gol
ca niște zale dulci și grele sunând
în surdina iubirii...

Ce de mure și coacăze ți-au învinețit tălpile
ca să te umple rușinea, femeie,
că mi-ai călcat pragul ca o prietenă
devenindu-mi apoi și iubită...

Ce de ofuri subțiri și dure ca piatra
ți-au scrijelit cerul gurii când ai sângerat
nebună de-un dor zămislit de-nchipuire...

Ce de lacrimi mici, mărunte și dese
ca o grindină peste grădina cu pepeni
crăpându-ți întindera sânilor albi,
gata să-mi curgă și mie
de voi fi cerut
să te beau...

Emil

2010-05-12T14:08:00.000-07:00

Mi-a venit un gând de cîine
când mă aflam strigând,
de-o vecernie,
după fratele meu mijlociu
cela cu glasul de înger...

Mi-a venit un dor după el,
fratele meu,
cu glasul albit
de iubire
pentru Hristos
și ascuns în măruntaiele Lui,
fratele meu
prea iubit.

Timp

2010-05-12T14:05:00.000-07:00

Timp
degete lungi întinse arcadă de templu
oameni care se roagă după vreri și puteri
păsări nebune de-amor în colivii ruginite
ploi roșii acide și munți de gunoaie
învățături în frânturi la nerușinare

Timp
bate notarul bătrân la mașina de scris
o jalbă la fel de injustă ca injustiția
numită justiție prin cărți copertate
cu grija unui folos odios pentru puțini
tatuaţi sub epidermă cu silnicie

Timp
sâmburi de măr pe tipsia lui Iuda
ștreang de mătase alături cu alăute
sunt barzi peste tot la ospețe
închinând științific pentru firesc și concordie
angelice chipuri de moși nicolai și de crăciuni
călare pe brandul blândeții induse-n imagini
de basm norvegian

Timp
tipografii pun de o grevă că au concurență
și-n recurență absurd nu-i așa că poeții
cei buni se-mbată prin șanțuri mușcând
fără sorți de izbândă din multele lanțuri
că și la Minerva acasă-i un trib adoptiv cu d-a sila
și-autonom în decizii cerând zgomotos independența
și răsturnarea a tot ce e vechi proclamând inversiunea
totală și lepădarea de orice efort căci nu e pragmatic
succesul venind de acum de la sine
dar la întâmplare și fără cruțare

Din copilărie

2010-05-12T14:03:00.000-07:00

Și chiar era odată
un oraș,
neoanele țesând lumină
cumpătat
peste bazaltul cuburi…

Copil fiind pe atunci,
vedeam de la ferești
gravuri de argint, mirositoare,
din care deslușeam - voit -
la glasuri de copile,
cerșind după salvare…
dar, numai de la mine.

Eram așa mirat,
abia venisem dintr-un sat:
nu mai erau nici vaci,
nici cai,
nici maci…

erau
tramvaie vechi,
cehoslovace,
vuind în noapte -
a romantism ascuns -
și eu,
treaz până-n miez,
le răspundeam cu rugi,
în șoapte.

eram un înger palid,
subnutrit,
și mă hrăneam cu visul
că-n curând
voi priveghea balaurii murind.

Iar ea…
n-avea un singur chip!
ba blondă,
ba roșcată,
ba brună
sau șatenă,
dar sincer și mereu înfiorată
de sabia mea
și de cămașa verde
cu eșarfă,
sub care ascundeam
oțel
din corzi de harfă…

Mustrări

2010-05-12T14:02:00.001-07:00

Cine sunt eu și cine ești tu
te-ai gândit
cât te-ai gândit

îmi leg zilnic de gât
îndatoririle
la asfințit
îmi aprind o țigară
nimic n-am făcut
nimic din ce am dorit

Ce vrei tu și eu ce vreau
eu vreau doar să-ți dau
un sărut îngrijat
în vârful pantofilor
fiindcă afară de mine
ești doar un înger
iar dinlăuntru cu mine
ești roabă unor căderi
cu consecvență

îmi adun trecătoare odoare
în camera somnului
ce mi-a murit
de multa poveste
în care am scornit
plăsmuiri îngerești
naive şi lumeşti încercări
de sădire a sfințeniei

Ce aer respiri și ce aer respir
de ce te încânți
când șuier cu verbe
ca un țăran încercat
la cosit
dar sărăcit
de-o risipă a milei
prin sate cu orbi de profesie

îmi adun arcuirea de șiră
până la tălpi
să mă închid
într-un unghi ascuțit
de rugăciune
ca o fiară flămândă
dar credincioasă
când hrana-și găsește

Ce crezi și ce cred
bate un dangăt de clopot
lângă lacul cu pește
damnat
să n-aibă pescari
noroc că s-a iventat dinamita

Filozofale

2010-05-12T14:01:00.001-07:00

Dintr-un ulcior cu gât lung,
găsit lângă ghizdul fântânii,
găsisem cu cale să mă satur
golindu-l...

Ciobanii mânau miorițe,
plugarii îşi înfigeau degetele
în măduva gliei,
popii luau bani la botezuri
şi înmormântări,
poştaşii purtau vise mărunte
în genţi vechi din piele de vacă,
eu mă răcoream unde pierise Narcis...

Dintr-un ulcior cu gât lung,
precum tibia unei Cosânzene,
găsisem cu cale să mă răcoresc
şi să mă gândesc la nurii femeii
ca la o tămîie nestricăcioasă
aburind davele lui Decebal...

Dascălii făceau economie la cretă,
doftorii'-l jucau ipocrit pe Hypocrate,
actorii păstrau decoruri vechi în portofele,
acarii striveau rugina-n macazuri,
eu mă săturam unde pierise Narcis...

Dintr-un ulcior cu gât lung,
ca un picior de bâtlan îngheţat într-o deltă
şi neştiind prea bine algebra migraţiei,
potolisem arşiţa unui război cu vina
care mă biruise...

Profesoara

2010-05-12T14:00:00.001-07:00

Ce de răbdări lungi ţi s-au crescut sub ferești
și ce de maci, roșii ca vișina, mi-au adăstat
pe limbă ca unui pustnic, dezertor...

Ce bine miroși tu, puțino între femei,
ca un car plin cu petunii violete
la fel cu ochii unei amante care a îngânat-o,
Wie Einst, pe Cleopatra...

Burghezia proletară

2010-05-12T13:59:00.001-07:00

România e țara bogată-n săraci:
miliardari cari nu mai trăiesc
decât la televizor,
fiindcă îi roade turbata cangrenă -
apocalipsa nevoii, sfârșitul dorinţei -
amar chinuindu-i o lipsă
a oricărui vis endoscheletic!

România e plină de miliardarii săraci:
cari sau sunt actori alterați pentru Hamlet
sau se complac într-o dispersie în nesimţire -
un obol al cernelii pierdut în vreun ziar
după care sfârșesc mai nebuni decât Lear!

România e plină de miliardari
cari se-amăgesc patologic,
nemaiștiind cine sunt
sau ce sunt,
găsind etalon doar în Mesia
- miliardarii săraci -,
zâmbind șabloid la ospețe întinse
de vinerea seara
și până lunea, la răsărit;
sunt fii cei palizi ai nopții:
în icoane să-i prindem, degrabă,
căci sunt filantropi
şi dau din ce au din furat!

Drum

2010-05-12T13:56:00.001-07:00

Ce dacă mă întrebi?
de dinspre tine adie doar un miros
de iasomie!

Ce ştii tu, nevinovato,
că te grăbişi să te dărui
ca o apă sfinţită
şi te-ai ales c-o adulație sumară...

Ești strigătoare ca o atingere de clapă
ca o strunire de coardă,
când prea puțin ai cerut
de-a lipsit să fii sărutată...

Cântece vechi

2010-05-12T13:55:00.001-07:00

Tocmai mă agăţase somnul
când, nişte cântece vechi
au suspinat, ca o coardă de pian,
în camera în care odată
se iubiseră doi îndrăgostiţi.

M-am prefăcut a fi nepăsător,
lăsându-le să se preumble-n voie peste tot;
un cântec se aşezase chiar
în călimara veche a bunicii -
şedea atât de confortabil,
ca un negustor care-şi luase arvuna!

La timidele lor insistenţe,
am luat un petec de hârtie
și le-am însemnat doleanţele,
să nu le uit…
drept urmare n-am fost lăsat să adorm
până la ziuă!

Soro

2010-05-12T13:54:00.001-07:00

Ah, soro! mă căinează o buburuză
pitită după pendula orologiului
înţepenită în miezul rotund al zilei!
Ce crezi?

Mi-e teamă să nu răsară sfinții
din ierbi, de pe streașina casei,
de prin vârful ulucii sau din potirul lalelelor,
înainte de vreme...

Ah, soro! te ning îngerii
cu flori de salcâm și de prun:
n-o să mai fie de țuică anul acesta,
vor fi numai flori mirosind a tămîie și smirnă,
Ah, soro!

Blazare

2010-05-12T13:53:00.001-07:00

E mai bine aşa, să-ți cânt de la umbra salcâmului
pe care-l port în spinare pe orice cărare ducând
invariabil spre brațele-ți albe ca niște aripi de înger
cu care tot cerci să mă aperi de seceta însingurării!

E mai bine așa, să rup orice răvaș de iubire
când cele vocabule de la tine venind s-au înmulțit,
c-a trebuit să le strivesc într-un teasc
și să le beau pe nerăsuflate, până când m-am clătinat.

Constanţă

2010-05-12T13:49:00.001-07:00

Aş vorbi puţin ca secunda-nverzită,
departe,
într-un loc pitit
de ochii îmbuibaţi ai calicilor…

de parcă tu n-ai avea alte trebi,
doamnă,
decât să-mi asculţi îngânările,
mici
ca trifoiul,
aşa că m-ai asculta
cu nesaţ
ca pe un sol
al Împăratului Verde!

Drumul către inima ta
e trecut într-o hartă
la primărie
şi-i deschis hoţilor
fiindcă zefirul îţi umblă prin păr
ca gândul acelui Ovidiu -
îmbătatul poet
de sprâncenele fiicelor gete -,
pe tărâmul Dobrogei.

A venit toamna

2010-05-12T13:44:00.001-07:00

Mîinile mamei mele miros
a mâncăruri ieftine, şi scumpe,
şi a sfinte scripturi!
Mîinile mamei mele
iată că obosesc, iară eu
mă fac că nu văd
şi nici că-nţeleg,
de ce maica-mi se trece
pe dinaite-mi
ca snopul din aur de grîu
cosit de Cristos?

Mîinile tatălui meu
sunt chinuite de deznădejdi,
de dureri şi de frici:
tată albit
de osteneli,
ca un înger ciudat
ieşit
la cercetare de pensii!
tată, eşti bun pe dinăuntru
ca un butoi
plin să plezneasă cu vinul
băut de nuntaşi
în Cana din Galileea!

Mîinile mamei îmi sunt
ca un scut
de netrecut,
o leoaică murind
la strigarea puilor ei!
Mamă, eu aş muri
pentru tine,
însă ştiu că n-o vrei,
niciodată n-oi fi eu ca tine;
prea eşti înaltă -
iară eu mă răcoresc
lângă umbra-ţi!

Mîinile tatălui scriu
ordonat, şi cuminte,
un vis nesfârşit
la reuşită,-ntr-o lume
absurdă şi hâdă:
un dascăl, cuminte
şi speriat
de propria-i mărime,
un veşnic modest
abonat
la sărăcie!

eu nu vă iubesc,
sunt prea mic...
doar că mi-e dor
de vocile voastre,
voi, tineri de-a pururi
şi sfinţi campioni
la alergarea de sacrificiu!

Şcoală veche

2010-05-12T13:39:00.000-07:00

am ascultat amintirea
încet picurând peste urmele
cari nu se mai văd
sub covorul de ierbi al maidanului...

mi se lungiseră deştele mîinii
ca nişte tulnice mute,
împlinite-n lăuntru cu muşchi şi licheni
şi născocind în ţărână
litere niciodată citite
altundeva
decât în inima mamei...

păşit-am apoi în şcoala veche de sat
cu ziduri gata să cadă
văpsite cu umbre de dascăli
şi sprijinite cu oase
mai străvezii decât fumul...

deodată
văd dascălii -n şiruri
trecând ca nişte oi
şi pierind în pereţi, în tablouri,
în tabla neagră de scris
şi-n duşumeaua de fag...

ah, elevul sfios unde s-a dus?