ea stia sa aranjeze-si spranceana
si cate mere are si marul
si cate pere are si parul
si cate zile are si anul
si cate frunze mai are castanul
ea mirosea a femeie
cu deste subtiri
si fricoase
si lesnicioase,-n
fiiri
ea nu vorbea despre sine
decat vreodata
la niste ani
la multi ani
era o muiere cuminte
avand si maseaua de minte
cand lasa-si izvor de miros
sa o urme incet
intr-o vale
putina
Ea e marunta
ca vrabia cazuta in ger
e doar un chip
de secunda
si vesnicia-mi inunda
